Archive for the ‘Impozite!!!’ Category

5.000.000 EURO impozite necolectate!

Thursday, May 7th, 2009

Inainte de a va spune la ce m-am gandit, as dori sa precizez ca nu sunt ateu, nu am nimic de impartit cu Biserica. Pe de alta parte, nu sunt nici un habotnic, regasindu-ma in biserica doar de 2-4 ori pe an, inclusiv de Pasti si Craciun. Cred in necesitatea unei asemenea institutii, singura care poate tine in frau desfraul omenirii.

Se spune ca preotii platesc impozitele astfel: arunca in sus banii stransi de la enoriasi de peste zi si rostesc urmatoarele vorbe: “Opreste-Ti, Doamne, cat Ai nevoie (impozitul) si Lasa restul sa cada!”

Lasand gluma la o parte, haideti sa analizam impreuna cateva cifre:

~260.000 de decese / anual in Romania

~150.000 de casatorii / anual in Romania

~220.000 de nascuti vii / anual in Romania

Toate aceste “evenimente” presupun o vizita la preot/biserica.

Toate aceste evenimente presupun o “taxa” pentru care nu stiu sa fi primit cineva vreodata chitanta, precum si niste “cumparaturi” (lumanari etc).  Din propria-mi experienta, dar si din ale cunoscutilor, sper sa nu gresesc cand fac o medie de 200 RON / “eveniment” (fie acesta botez, nunta sau inmormantare).

Iata si cifrele totale / anuale:  ~ 30.000.000 EURO - o piata mai mult decat interesanta!

16% din 30.000.000 = 4.800.000 EURO / an impozite posibile!

Sincer, nu cred ca se vor impozita vreodata aceste lucruri. Sper doar sa vina momentul in care institutia Bisericii sa insemne o suma de biserici/bisericute, de locasuri sfante, construite de catre comunitate, prin donatii pe hartie (chitante), sa botezam gratis, sa ne cununam gratis, sa ne inmormantam apropiatii gratis. Astept vremurile in care preotul sa aiba meseria lui de zi cu zi, sa predice o data sau de doua ori pe saptamana (gratis), sa predice din convingere.

Da, o sa spuna multi ca nu esti obligat sa dai nimic. A incercat cineva?

Impozit forfetar pe deficitul bugetar!!!

Monday, April 13th, 2009

De cand au lansat “baietii” ideea impozitului forfetar imi tot bat capul cum sa “bag”  in costuri cei 2.000 euro pe care va trebui sa ii dau. In cazul meu, dar si a multora dintre tinerii antreprenori, firmele sunt pe minus tocmai pentru ca suntem tineri antreprenori, nu batrani sau pentru ca - pur si simplu - firma este inca pe subventie.  Anyway, tot gandindu-ma la asta, singurul lucru de bagat care imi venea in cap erau tot ei…. insa mi-a rasarit in cap o alta treaba:

Ce ar fi sa “bagam” si noi un impozit forfetar al populatiei catre stat:  guvernele care inchid minim 1 an din 4 cu deficit sa fie impozitate forfetar prin ridicarea dreptului de a candida partidului / partidelor care il compun. Daca noi dam bani in plus prin aceasta marlanie de impozitare, pentru ca nu am fost in stare sa facem firma profitabila inca din primii ani, daca un fotbalist sta pe tusa la un cartonas rosu, daca unui suporter i se interzice dreptul de a intra pe stadion daca face scandal, daca unui infractor i se retrag drepturile civile, daca unui copil ce face o boacana i se “ofera” coltul camerei, de ce nu am proceda si noi asa?

Ce ar fi sa le dam si noi lor precum primim? Pana la urma urmei suntem tratati cu prezumtia de vinovatie, in ideea ca toti incercam sa fentam statul.  Draga Stat… daca o firma este pe minus din cauza a trei leasinguri amarate si a 3 plinuri pe luna, asta inseamna doar ca TVA-ul il puteti incasa de la ai lui Tiriac, Tariceanu si compania - cei care au vandut masinile (de altfel oameni onorabili) si de la OMV, ROMPETROL si compania… de altfel companii onorabile. Cu alte cuvinte: banii circula, stimati domni, de altfel onorabili!

Si inca ceva: daca o companie nu isi poate deduce mai nou gazul din masini, voi de ce v-ati deconta acest lucru? Ce ar fi sa va platiti voi benzina? Ce ar fi sa platiti cu neparticiparea la guvernare daca scoateti tara pe minus? Ce ar fi daca nu v-AM da noi masinile de serviciu? Ce ar fi daca ati veni cu ale voastre la munca asta pe care o prestati… de altfel onorabila?

Nu ar strica o aplicatie on line prin care se pot strange semnaturi digitale pentru astfel de petitii. Tica2? te bagi? vorbeste si cu alde Manafu, poate te ajuta.

Forfeit!